Mai mulți cititori mi-au cerut să scriu un text pe care să-l poată descărca și folosi ca un scurt răspuns pentru activiștii care promovează bunăstarea animalelor și care nu înțeleg de ce această abordare nu este în concordanță cu cea a drepturilor sau cu aboliționismul.

Sper ca acest text să fie util.

Există cel puțin patru probleme cu abordarea eticii referitoare la animale prin prisma bunăstării acestora.

În primul rând, măsurile privind bunăstarea animalelor dacă oferă vreo protecție semnificativă intereselor animalelor, aceasta este foarte mică. De exemplu, People for the Ethical Treatment of Animals (PETA) a militat pentru ca Mcdonald’s și alte lanțuri de magazine fast-food să adopte metodele de tratament și sacrificare ale lui Temple Grandin. Dar atât un abator care urmează liniile directoare ale lui Grandin cât și unul care nu le urmează sunt locuri hidoase. Este o iluzie să pretindem contrariul.

Un număr de organizații pentru animale fac campanii pentru a introduce alternative la cuștile de gestație pentru porci. Dar, la o examinare mai atentă, aceste măsuri care presupun campanii costisitoare, nu fac cine știe ce, în sensul că există lacune care permit exploatatorilor instituționali să facă oricum ceea ce vor. Am scris un eseu pe blog intitulat Un “triumf” al bunăstării animalelor?, despre campania împotriva cuștilor de gestație din Florida, care ilustrează limitările acestui tip de reformă.

Același lucru poate fi spus despre cele mai multe “îmbunătățiri” din domeniul bunăstării animalelor. Ele ne fac să ne simțim mai bine, dar fac foarte puțin pentru animale.

În al doilea rând, măsurile privind bunăstarea animalelor fac publicul să se simtă mai bine în privința exploatării acestora, iar asta încurajează continuarea folosirii lor. Într-adevăr, este clar că cei care au evitat produsele de origine animală preocupați fiind de tratamentul acestora se reîntorc la consumul lor după ce li se spune de către organizațiile care promovează bunăstarea că animalele sunt tratate mai “uman”. Discut această problemă în eseul Carnea/produsele de origine animală “fericite”.

În mod ironic, reforma bunăstării animalelor ar putea crește de fapt suferința animalelor. Să presupunem că exploatăm 5 animale și că impunem 10 unități de suferință pe fiecare. Deci un total de 50 de unități de suferință. O măsură privind bunăstarea animalelor rezultă în scăderea cu 1 unitate de suferință pentru fiecare animal, dar consumul crește la 6 animale. Rezultă un total de 54 unități de suferință – creștere netă. Nu există nicio îndoială că acest fenomen este real. De exemplu, în Europa consumul de carne de vițel a crescut ca urmare a reglementărilor privind izolarea vițeilor.

În al treilea rând, bunăstarea animalelor nu face nimic pentru a pune capăt statutului de proprietate al animalelor. Standardele de bunăstare a animalelor sunt în general legate de ceea ce este necesar pentru a exploata animalele într-un mod eficient. Asta înseamnă că bunăstarea animalelor protejează interesele animalelor numai în măsura în care oferă beneficii economice pentru oameni. Acest lucru consolidează în mod explicit statutul de proprietate, de marfă al animalelor non-umane.

De exemplu, The Humane Society of the United States (HSUS) promovează reformele bunăstării animalelor care se bazează în mod explicit pe beneficiile economice rezultate din utilizarea mai eficientă a animalelor ca mărfuri economice. Aruncați o privire pe raportul HSUS privind The Economics of Adopting Alternative Production Systems to Gestation Crates, care argumentează că alternativele la cuștile de gestație vor crește productivitatea și profiturile producătorului, sau pe raportul HSUS privind The Economics of Adopting Alternative Production Practices to Electrical Stunning Slaughter of Poultry, care argumentează că gazarea “are ca rezultat reducerea costurilor și creșterea veniturilor prin scăderea gradului de deteriorare al carcasei, a costurilor de refrigerare, a contaminării, și prin creșterea randamentului cărnii, calității ei, termenul de valabilitate și îmbunătățirea condițiilor de muncă.”

Această abordare nu se limitează la organizațiile tradiționale care promovează bunăstarea animalelor ca de exemplu HSUS. Noile organizații pentru bunăstarea animalelor, cum ar fi PETA, au adoptat-o de asemenea. În Analysis of Controlled-Atmosphere Killing vs Electric Immobilization from an Economic Standpoint PETA argumentează în favoarea gazării sau a “uciderii într-o atmosferă controlată (CAK)” a păsărilor, susținând că metoda de ucidere prin asomare electrică “scade calitatea și randamentul produsului” deoarece păsările își rup oasele, iar acest proces conduce la contaminare periculoasă pentru sănătatea oamenilor. Metoda de asomare electrică “crește costurile forței de muncă” în diverse moduri. PETA argumentează că “CAK crește calitatea și randamentul produselor” pentru că oasele rupte, vânătăile și hemoragiile se presupune că vor fi eliminate, contaminarea este redusă, “termenul de valabilitate al carnii” este ridicat și “o carne de piept mai fragedă” este produsă. PETA susține de asemenea că “CAK scade costurile forței de muncă” prin reducerea necesității anumitor inspecții, reducerea accidentelor și scăderea fluxului de personal. CAK oferă “și alte beneficii economice” aviculturii permițând producătorilor să economisească bani pe costurile de energie, să reducă deșeurile produse și necesitatea folosirii apei.

Cu alte cuvinte HSUS, PETA și alții au devenit de fapt consultanții industriei cărnii identificând modalități de creștere a profiturilor obținute din exploatarea animalelor. Chiar dacă acest lucru duce la îmbunătățiri minore pentru bunăstarea animalelor, nu face absolut nimic pentru a contesta paradigma statutul de proprietate al acestora. Într-adevăr, doar consolidează statutul de bunuri economice al animalelor și nimic mai mult. Și îi face pe oameni să se simtă mai bine cu privire la exploatarea animalelor.

În al patrulea rând, este un joc cu sumă nulă. Fiecare secundă și fiecare bănuț cheltuit pentru a face exploatarea mai “umană” înseamnă mai puțin timp petrecut și mai puțini bani cheltuiți pentru educația vegană aboliționistă. Gândiți-vă în felul următor:

Să presupunem că aveți mâine două ore la dispoziție pe care le puteți petrece pentru chestiunile legate de animale. Aveți de ales. Puteți distribui materiale îndemnând oamenii să mănânce ouă de la găini crescute “liber” sau puteți distribui materiale îndemnând oamenii să nu mănânce ouă deloc pentru că și ouăle provenite de la găinile crescute “liber” implică suferință chinuitoare și în final moarte. Nu le puteți face pe amandouă, și chiar dacă ați putea, mesajele dvs. s-ar contrazice unul pe celălalt și ar fi în mod iremediabil confuze.

Educarea oamenilor despre veganism este o modalitate mult mai eficientă de a reduce suferința pe termen scurt și pentru a construi o mișcare aboliționistă care poate susține și pleda pentru o schimbare semnificativă în viitor. Bunăstarea animalelor continuă să trateze animalele ca mărfuri economice. Iar reforma bunăstării animalelor nu oferă o protecție semnificativă intereselor animalelor, face publicul să se simtă mai bine cu privire la exploatare, poate crește de fapt suferința netă și deviază resursele de la educația vegană/aboliționistă.

Cu cât lumea va vedea mai repede că noile grupuri de bunăstarea animalelor nu au cu nimic de-a face cu perspectiva aboliționistă, cu atât va fi mai bine. Noii susținători ai reformei bunăstării animalelor au devenit parteneri cu exploatatorii instituționali pentru a vinde produse de origine animală. Este absolut obscen faptul că aceste noi grupuri dezvoltă etichete precum Certified Humane Raised and Handled, Freedom Food și Animal Compassionate pentru a ajuta exploatatorii instituționali să comercializeze cadavrele animalelor și produsele obținute din acestea. Aceste măsuri nu au cu nimic de-a face cu drepturile animalelor sau cu abordarea aboliționistă. Într-adevăr, mișcarea aboliționistă se opune exact acestui lucru.

Da, este “mai bine” într-un fel să nu torturezi pe cineva pe care îl vei omorî. Dar asta nu face din crima fără tortură un act de “compasiune”. Este “mai bine” să nu bați persoana pe care o violezi. Dar asta nu face violul fără bătaie să fie “uman”. Mișcarea pentru bunăstarea animalelor susține ideea că o exploatare mai “umană” este acceptabilă din punct de vedere moral. Nu aceasta este abordarea aboliționistă.

Organizațiile pentru drepturile animalelor nu ar trebui niciodată să ajute industria să formuleze standarde de exploatare. Organizațiile pentru drepturile animalelor ar trebuie să aibă o poziție clară împotriva tuturor formelor de exploatare și în promovarea unui singur mesaj clar: nu putem justifica din punct de vedere moral folosirea animalelor. Punct.

Organizațiile pentru drepturile animalelor ar trebui să se concentreze asupra unui singur scop: scăderea cererii. Ele nu ar trebui să promoveze vreodată consumul cu “compasiune”, care numai perpetuează cererea și îi face pe oameni să se simtă mai bine cu privire la consumul produselor de origine animală.

Gary L. Francione
© 2007 Gary L. Francione

Din punct de vedere practic, pur și simplu nu există nicio modalitate de a avea o instituție a deținerii “animalelor de companie” care să fie compatibilă cu o teorie serioasă a drepturilor animalelor. “Animalele de companie” sunt proprietate și, în consecință, valoarea lor va depinde în cele din urmă de ceea ce decid “proprietarii” lor.

M-ați putea întreba: “Dar dacă ar fi posibil? Dacă, ipotetic vorbind, am schimba statutul juridic al câinilor și pisicilor (și al celorlalte animale) ca să nu mai fie considerați proprietate, conferindu-le un statut apropiat celui pe care îl are un copil? Ar fi în acest caz justificat din punct de vedere moral să continuăm să înmulțim câinii și pisicile pentru a le ține ca ‘animale de companie’?”

Răspunsul meu la această întrebare pur ipotetică este “nu”. Nu putem justifica perpetuarea domesticirii cu scopul de a avea “animale de companie”.

Animalele domestice sunt dependente de noi pentru tot ceea ce este important în viața lor: când și dacă mănâncă sau beau apă, când și dacă dorm sau se ușurează, dacă primesc afecțiune sau activitate fizică etc. Deși se poate spune același lucru despre copii, majoritatea copiilor, odată ce devin adulți, sunt ființe autonome și independente.

Animalele domestice nu sunt o partea reală și nici întreagă a lumii sau a lumii animale. Ele există perpetuu într-un iad al vulnerabilității, dependente de noi pentru orice și cu riscul de a fi vătămate de un mediu pe care nu îl înțeleg cu adevărat. Le-am înmulțit și selectat să fie supuse și servile, sau să aibă trăsături care de fapt sunt dăunătoare pentru ele, dar ne fac nouă plăcere. Poate că, în anumite feluri, le facem fericite, dar relația nu va putea niciodată fi “naturală” sau “normală”. Locul lor nu este aici, blocate în lumea noastră, indiferent cât de bine le tratăm.

Nu putem justifica această instituție, chiar dacă situația ar fi total diferită față de cea existentă. Eu și partenera mea trăim cu 5 câini salvați pe care i-am adoptat, incluzând câini care au avut probleme de sănătate când i-am adoptat. Îi iubim foarte mult și încercăm să le oferim cea mai bună îngrijire și cel mai bun tratament. (Și, înainte să întrebe cineva, toți 7 suntem vegani!) Probabil nu veți găsi alți doi oameni pe planetă care se bucură atât de mult de traiul alături de câini.

Amândoi încurajăm pe toată lumea care poate adopta sau găzdui oricât de multe animale poate în mod responsabil, din orice specie, să o facă.

Dar, dacă ar mai rămâne doar doi câini în univers și ar depinde de noi să decidem dacă au voie sau nu să se împerecheze, pentru ca noi să continuăm să traim cu câini, chiar dacă ni s-ar garanta că toți câinii ar avea un cămin la fel de iubitor ca al nostru, nu am ezita nicio secundă să terminăm întreaga instituție a deținerii “animalelor de companie”.

Privim câinii care trăiesc cu noi ca pe refugiați și, deși ne place să avem grijă de ei, este clar pentru noi că oamenii nu ar trebui să continue să aducă aceste ființe într-o lume în care pur și simplu nu se potrivesc.

Înțeleg că multă lume va fi bulversată de argumentul meu referitor la problemele inerente ale domesticirii. Dar asta este din cauză că trăim într-o lume în care omorâm și mâncăm 56 de miliarde de animale în fiecare an (fără a număra peștii), având ca unică justificare pentru această practică faptul că ne place gustul cărnii și al produselor de origine animală. Majoritatea celor care citiți asta probabil nu sunteți vegani. Atâta vreme cât considerați acceptabil să omorâți și să mâncați animale, argumentul mai abstract al animalelor domesticite folosite ca “animale de companie” cel mai sigur nu va rezona cu voi. Înțeleg asta.

Deci luați-vă câteva minute pentru a citi unele dintre multele eseuri de pe acest site care discută veganismul, cum ar fi The Problem With Single-Issue Campaigns and Why Veganism Must Be the Baseline.

Apoi reconsiderați problema “animalelor de companie”. Discut această problemă de asemenea în doua podcasturi: Commentary #2: “Pets” și Commentary #4: Follow-Up to “Pets” Commentary: Non-Vegan Cats.

*****

Dacă nu ești vegan/ă, te rog fii vegan/ă. Veganismul înseamnă non-violență. Înainte de toate, înseamnă non-violența față de alte ființe simțitoare. Dar înseamnă de asemenea non-violența față de planetă și față de tine însăți/însuți.

Dacă puteți adopta sau găzdui orice animal, vă rog, faceți asta. Domesticirea este greșită din punct de vedere moral, dar animalele care acum sunt deja aici au nevoie de grija noastră. Viețile lor sunt importante pentru ele, așa cum a noastră este importantă pentru noi.

Lumea este vegană! Dacă vrei să fie.

Gary L. Francione
Professor, Rutgers University

©2012 Gary L. Francione

Nu încetează să mă uimească cei care spun că nu ar trebui să promovăm veganismul ca pe un imperativ moral pentru că lor le-a luat mult timp să devină vegani.

Ce relevanță are cât de mult i-a luat cuiva până când și-a dat seama că a fi vegan este ceea ce este drept? Absolut niciuna.

Sincer, nu sunt deloc surprins că multora le-a luat mult timp să devină vegani, având în vedere că niciuna dintre marile organizații caritabile pentru animale nu prezintă veganismul ca fundație morală și că toate promovează reforma bunăstării animalelor și exploatarea “fericită” mai mult sau mai puțin. Întâlnesc în mod regulat persoane care au fost vegetariene de peste 20 de ani și care au devenit vegane dupa ce au aflat de abordarea aboliționistă. Deși aceste persoane au făcut voluntariat în cele mai multe cazuri la una sau mai multe organizații de caritate pentru animale, nimeni nu le-a cerut vreodată să devină vegani, cu atât mai puțin să le spună clar că veganismul este un imperativ moral – o fundație morală fără echivoc. Din contră, cele mai multe organizații continuă să promoveze vegetarianismul ca o alternativă la veganism. Aceasta nu este în concordanță cu prezentarea și promovarea veganismului ca un imperativ moral.

Dar ideea este că valabilitatea principiilor morale nu depinde de cât de mult i-a luat cuiva să le recunoască validitatea. Nu le-am pune la îndoială dacă ele s-ar referi la oameni. De exemplu, dacă i-a luat cuiva 10 ani să-și da seama că rasismul este greșit și să se oprească din a folosi epitete rasiste, însemnă asta că nu ar trebui să fim clari când spunem că rasismul este greșit? Bineînțeles că nu. Ar sugera careva să avem campanii de tipul “Fără glume rasiste vinerea” pentru a promova o abordare de genul “pașilor mărunți” pentru cei care se află pe “propriul drum” de renunțare la rasism? Bineînțeles că nu.

În mod similar, faptul că unora le-a luat 10 ani pentru a înțelege că statutul moral al animalelor înseamnă ca ei să devină vegani, nu înseamnă că ar trebui să promovăm “Lunea fără carne”, ouăle de la găini crescute “liber”, carnea de la porcii care nu au fost crescuți în cuști strâmte și toate celelalte absurdități pentru a face pe plac celor care sunt încă pe “propriul drum” de renunțare la specisism.

Trebuie să fim întotdeauna clari că nu putem justifica folosirea animalelor și că veganismul este un imperativ moral; o fundație morală. Dacă cineva vrea să aleagă ceva mai puțin decât veganismul, aceea ar trebui să fie alegerea persoanei respective și niciodată recomandarea noastră prin care ne dăm girul față de orice formă de exploatare a animalelor.

Și a fi clari cu privire la obligațiile morale nu înseamnă să judecăm oamenii. Am multe cunoștinte care nu sunt vegane. Nu îi judec, dar tot timpul le spun în mod clar că nu putem justifica folosirea animalelor din punct de vedere moral și că veganismul este o obligație morală de bază pentru noi toți.

*****

Dacă nu eşti vegan, fii vegan/ă. Veganismul înseamnă non-violenţă. Înainte de toate este non-violenţa faţă de alte fiinţe simţitoare. Dar este de asemenea şi non-violenţa faţă de Pământ şi faţă de tine însăți/însuți.

Lumea este vegană! Dacă vrei să fie.

Gary L. Francione
Board of Governors Distinguished Professor, Rutgers University
©2014 Gary L. Francione

Dragi colegi:

Mulți iubitori de animale par să creadă că nu avem nevoie de nicio teorie. Că trebuie doar să acționăm “pentru animale”; și că ne putem face griji pentru o teorie mai târziu.

Acestă perspectivă este greșită din cel puțin două puncte de vedere.

În primul rând dacă nu avem o teorie, cum putem alege ce să promovăm? Dacă astăzi vreau să fac ceva pentru a ajuta animalele și nu am o teorie despre statutul moral al animalelor și a ceea ce ar trebui să fac, cum aleg ce să fac?

Dacă vreau să îmi petrec dupa-amiaza vorbind cu un grup de oameni despre exlpoatarea animalelor, și nu am o teorie, cum aleg despre ce voi vorbi? Cum voi alege dacă am să argumentez că nu ar trebui să consume produse de origine animală deloc sau că ar trebui să consume așa zisele produse de origine animală “fericite”?

Răspunsul este clar: nu putem face o alegere inteligentă sau informată dacă nu avem o teorie care să ne ghideze alegerea. Înainte să vorbesc cu oamenii; înainte de a decide ce formă de activism vreau să urmez, trebuie să fiu foarte clar dacă poziția morală corectă este că ar trebui să consumăm ouă de la găini crescute “în libertate” sau dacă nu ar trebui să consumăm ouă deloc; trebuie să fiu clar dacă poziția morală corectă este că ar trebui să mănânc un pui care a fost gazat în loc de electrocutat, sau dacă nu ar trebui să mănânc pui deloc.

Este interesant că majoritatea celor care susțin că nu avem nevoie de o teorie pentru a acționa “pentru animale” au de fapt o teorie: îmbrățișează teoria conform căreia problema nu este că folosim animalele, ci cum le folosim; că este acceptabil să folosim animalele atâta vreme cât le tratăm “uman”. Deci ei pretind că nu ar trebui să ne deranjăm cu abstractizările unei teorii; ci că ar trebui pur și simplu să promovăm consumul de ouă de la găinile crescute în “libertate” sau puii gazați sau orice altceva.

Dar poziția lor se bazează pe o teorie.

Iar asta mă conduce la al doilea punct.

Uneori anumite idei sunt atât înrădăcinate în cultura noastră încât nici măcar nu suntem conștienți de măsura în care ne transformă realitatea. O astfel de idee este aceea că bărbații sunt mai valoroși decât femeile și că femeile sunt apreciate mai mult pentru înfățișarea lor, ca furnizori de servicii sexuale, decât pentru calitățile lor. Această idee face atât de mult parte din cultura noastră încât mulți dintre noi nici măcar nu suntem conștienți de ea; privim ca pe ceva “normal” felul în care femeia este reprezentată și nu considerăm asta ca pe o consolidare a patriarhatului.

Altă idee similară este aceea conform căreia animalelor nu le pasă dacă le folosim, ci doar cum le tratăm. Această idee este foarte veche și datează de la începuturile mișcării pentru bunăstarea animalelor care ne domină gândirea privitoare la relațiile dintre om și animal, așa cum patriarhatul domină perspectiva noastră legată de femei.

În secolul al 19-lea, reformatori sociali progresiști, ca Jeremy Bentham, argumentau că animalele ar trebui incluse în comunitatea morală deoarece, deși sunt diferite de oameni în multe feluri, ele pot, ca și oamenii, suferi și că asta ar trebui să fie suficient pentru a pune bazele obligațiilor noastre morale față de animale. Conform lui Bentham, deși un cal sau un câine adult este mult mai rațional și mai capabil de comunicare decât un bebeluș uman, “întrebarea nu este, pot ei să gândească? pot ei să vorbească? ci, pot ei să sufere?” Dar asta nu a însemnat că nu putem folosi și omorî animalele pentru propriul interes, atâta vreme cât le tratăm bine. Conform lui Bentham animalele trăiesc în prezent și nu își dau seama de ceea ce pierd când le luăm viața. Dacă le omorâm și le mancăm, “nouă ne este mai bine, iar lor nu le este mai rău. Ele nu au acea lungă anticipare a unui eveniment trist din viitor, pe care noi o avem.” Dacă, după cum a susținut Bentham, animalele nu au niciun interes în a continua să traiască, iar moartea nu este ceva rău pentru ele, atunci faptul că le omorâm nu ridică nicio problema morală, atâta vreme cât le tratăm și le omorâm “uman”.

Și acesta este felul în care majoritatea dintre noi gândim problema folosirii animalelor. Perspectiva lui Bentham este promovată în mod explicit de Peter Singer și chiar Tom Regan, teoreticial al drepturilor, susține că moartea este un rău mai mare pentru oameni decât pentru animale pentru că animalele au mai puține ocazii de satisfacție decât oamenii.

Aș sugera că această perspectivă – că folosirea animalelor, dacă este făcută “uman” devine acceptabilă din punct de vedere moral – este, într-o formă sau alta, acceptată de aproape toată lumea. Asta înseamnă că inlcusiv cei care nu au auzit niciodată de Jeremy Bentham sau Peter Singer își însușesc această viziune teoretică care este atât de atotpătrunzătoare încât nimeni nu își dă seama cât de mult ne modelează perspectiva asupra relațiilor dintre oameni și animale.

Și, ca și sexismul universal din cultura noastră, este greșită.

Perspectiva teoretică conform căreia animalele nu au niciun interes în a-și continua viața și că nu le pasă dacă le folosim și le omorâm atâta vreme cât o facem “uman” este bazată pe noțiunea că a avea un interes în continuarea existenței necesită un anumit nivel de conștiință de sine pe care o asociem omului.

Și, așa cum am discutat în cartea mea cea mai recentă, Dezbaterea Drepturilor Animalelor: Abolire sau Reglementare? și în Introducere în Drepturile Animalelor: Copilul sau Câinele? dar și pe acest web site, această perspectivă este specisistă deoarece privilegiează în mod arbitrar conștiința de sine asemănătoare omului.

Această viziune teoretică despre valoarea mai neînsemnată a vieții animalelor, este foarte puternică. Fie că ne place teoria, fie că nu, trebuie să înțelegem această idee înainte de a face activism pentru animale. Dacă suntem de acord cu Bentham, Singer și cu teoria dominantă a bunăstării animalelor, atunci vom promova reforma; vom promova consumul de ouă de la găini crescute în “libertate”; vom promova consumul de pui care au fost gazați și nu electrocutați; vom susține produsele “fericite”; vom promova “flexitarianismul” și vom privi veganismul doar ca pe un mod de a reduce suferința. Dacă nu susținem această viziune teorectică, ci din contră, privim toate ființele conștiente ca având valoare morală egală atunci când se pune problema folosirii lor ca resurse, atunci vom promova veganismul ca o fundație morală ce nu se poate negocia.

Și nu putem pretinde că acceptăm egalitatea dar susținem și reforma pentru că oamenii vor continua oricum să consume animale. Lăsând la o parte faptul că, dacă noi credem cu adevărat în egalitate, promovarea reformei este similară cu promovarea sclaviei “umane” sau pedofiliei, bunăstarea animalelor nu funcționează din punct de vedere practic. Animalele sunt mărfuri; sunt proprietate. Costă bani să le protejezi interesele și cele mai “umane” scheme de tratament nu se ridică niciodată deasupra unui nivel care ar fi considerat tortură dacă ar fi vorba despre oameni.

Încercați cum doriți, dar nu puteți evita teoria. Nu puteți alege decât o teorie bazată pe egalitate sau una care acceptă teoria dominantă a bunăstării animalelor, care presupune că viața acestora are o valoare morală mai mică.

Dar trebuie să alegeți, iar activismul dumneavoastră se va baza în mod necesar pe alegerea facută.

Dacă nu ești vegan, fii vegan. Este ușor, este mai bine pentru sănătatea ta și pentru planetă. Dar mai mult decât atât, este drept din punct de vedere moral.

Lumea este vegană! Dacă vrei să fie.

Gary L. Francione
©2010 Gary L. Francione