Dragi colegi:

Mulți iubitori de animale par să creadă că nu avem nevoie de nicio teorie. Că trebuie doar să acționăm “pentru animale”; și că ne putem face griji pentru o teorie mai târziu.

Acestă perspectivă este greșită din cel puțin două puncte de vedere.

În primul rând dacă nu avem o teorie, cum putem alege ce să promovăm? Dacă astăzi vreau să fac ceva pentru a ajuta animalele și nu am o teorie despre statutul moral al animalelor și a ceea ce ar trebui să fac, cum aleg ce să fac?

Dacă vreau să îmi petrec dupa-amiaza vorbind cu un grup de oameni despre exlpoatarea animalelor, și nu am o teorie, cum aleg despre ce voi vorbi? Cum voi alege dacă am să argumentez că nu ar trebui să consume produse de origine animală deloc sau că ar trebui să consume așa zisele produse de origine animală “fericite”?

Răspunsul este clar: nu putem face o alegere inteligentă sau informată dacă nu avem o teorie care să ne ghideze alegerea. Înainte să vorbesc cu oamenii; înainte de a decide ce formă de activism vreau să urmez, trebuie să fiu foarte clar dacă poziția morală corectă este că ar trebui să consumăm ouă de la găini crescute “în libertate” sau dacă nu ar trebui să consumăm ouă deloc; trebuie să fiu clar dacă poziția morală corectă este că ar trebui să mănânc un pui care a fost gazat în loc de electrocutat, sau dacă nu ar trebui să mănânc pui deloc.

Este interesant că majoritatea celor care susțin că nu avem nevoie de o teorie pentru a acționa “pentru animale” au de fapt o teorie: îmbrățișează teoria conform căreia problema nu este că folosim animalele, ci cum le folosim; că este acceptabil să folosim animalele atâta vreme cât le tratăm “uman”. Deci ei pretind că nu ar trebui să ne deranjăm cu abstractizările unei teorii; ci că ar trebui pur și simplu să promovăm consumul de ouă de la găinile crescute în “libertate” sau puii gazați sau orice altceva.

Dar poziția lor se bazează pe o teorie.

Iar asta mă conduce la al doilea punct.

Uneori anumite idei sunt atât înrădăcinate în cultura noastră încât nici măcar nu suntem conștienți de măsura în care ne transformă realitatea. O astfel de idee este aceea că bărbații sunt mai valoroși decât femeile și că femeile sunt apreciate mai mult pentru înfățișarea lor, ca furnizori de servicii sexuale, decât pentru calitățile lor. Această idee face atât de mult parte din cultura noastră încât mulți dintre noi nici măcar nu suntem conștienți de ea; privim ca pe ceva “normal” felul în care femeia este reprezentată și nu considerăm asta ca pe o consolidare a patriarhatului.

Altă idee similară este aceea conform căreia animalelor nu le pasă dacă le folosim, ci doar cum le tratăm. Această idee este foarte veche și datează de la începuturile mișcării pentru bunăstarea animalelor care ne domină gândirea privitoare la relațiile dintre om și animal, așa cum patriarhatul domină perspectiva noastră legată de femei.

În secolul al 19-lea, reformatori sociali progresiști, ca Jeremy Bentham, argumentau că animalele ar trebui incluse în comunitatea morală deoarece, deși sunt diferite de oameni în multe feluri, ele pot, ca și oamenii, suferi și că asta ar trebui să fie suficient pentru a pune bazele obligațiilor noastre morale față de animale. Conform lui Bentham, deși un cal sau un câine adult este mult mai rațional și mai capabil de comunicare decât un bebeluș uman, “întrebarea nu este, pot ei să gândească? pot ei să vorbească? ci, pot ei să sufere?” Dar asta nu a însemnat că nu putem folosi și omorî animalele pentru propriul interes, atâta vreme cât le tratăm bine. Conform lui Bentham animalele trăiesc în prezent și nu își dau seama de ceea ce pierd când le luăm viața. Dacă le omorâm și le mancăm, “nouă ne este mai bine, iar lor nu le este mai rău. Ele nu au acea lungă anticipare a unui eveniment trist din viitor, pe care noi o avem.” Dacă, după cum a susținut Bentham, animalele nu au niciun interes în a continua să traiască, iar moartea nu este ceva rău pentru ele, atunci faptul că le omorâm nu ridică nicio problema morală, atâta vreme cât le tratăm și le omorâm “uman”.

Și acesta este felul în care majoritatea dintre noi gândim problema folosirii animalelor. Perspectiva lui Bentham este promovată în mod explicit de Peter Singer și chiar Tom Regan, teoreticial al drepturilor, susține că moartea este un rău mai mare pentru oameni decât pentru animale pentru că animalele au mai puține ocazii de satisfacție decât oamenii.

Aș sugera că această perspectivă – că folosirea animalelor, dacă este făcută “uman” devine acceptabilă din punct de vedere moral – este, într-o formă sau alta, acceptată de aproape toată lumea. Asta înseamnă că inlcusiv cei care nu au auzit niciodată de Jeremy Bentham sau Peter Singer își însușesc această viziune teoretică care este atât de atotpătrunzătoare încât nimeni nu își dă seama cât de mult ne modelează perspectiva asupra relațiilor dintre oameni și animale.

Și, ca și sexismul universal din cultura noastră, este greșită.

Perspectiva teoretică conform căreia animalele nu au niciun interes în a-și continua viața și că nu le pasă dacă le folosim și le omorâm atâta vreme cât o facem “uman” este bazată pe noțiunea că a avea un interes în continuarea existenței necesită un anumit nivel de conștiință de sine pe care o asociem omului.

Și, așa cum am discutat în cartea mea cea mai recentă, Dezbaterea Drepturilor Animalelor: Abolire sau Reglementare? și în Introducere în Drepturile Animalelor: Copilul sau Câinele? dar și pe acest web site, această perspectivă este specisistă deoarece privilegiează în mod arbitrar conștiința de sine asemănătoare omului.

Această viziune teoretică despre valoarea mai neînsemnată a vieții animalelor, este foarte puternică. Fie că ne place teoria, fie că nu, trebuie să înțelegem această idee înainte de a face activism pentru animale. Dacă suntem de acord cu Bentham, Singer și cu teoria dominantă a bunăstării animalelor, atunci vom promova reforma; vom promova consumul de ouă de la găini crescute în “libertate”; vom promova consumul de pui care au fost gazați și nu electrocutați; vom susține produsele “fericite”; vom promova “flexitarianismul” și vom privi veganismul doar ca pe un mod de a reduce suferința. Dacă nu susținem această viziune teorectică, ci din contră, privim toate ființele conștiente ca având valoare morală egală atunci când se pune problema folosirii lor ca resurse, atunci vom promova veganismul ca o fundație morală ce nu se poate negocia.

Și nu putem pretinde că acceptăm egalitatea dar susținem și reforma pentru că oamenii vor continua oricum să consume animale. Lăsând la o parte faptul că, dacă noi credem cu adevărat în egalitate, promovarea reformei este similară cu promovarea sclaviei “umane” sau pedofiliei, bunăstarea animalelor nu funcționează din punct de vedere practic. Animalele sunt mărfuri; sunt proprietate. Costă bani să le protejezi interesele și cele mai “umane” scheme de tratament nu se ridică niciodată deasupra unui nivel care ar fi considerat tortură dacă ar fi vorba despre oameni.

Încercați cum doriți, dar nu puteți evita teoria. Nu puteți alege decât o teorie bazată pe egalitate sau una care acceptă teoria dominantă a bunăstării animalelor, care presupune că viața acestora are o valoare morală mai mică.

Dar trebuie să alegeți, iar activismul dumneavoastră se va baza în mod necesar pe alegerea facută.

Dacă nu ești vegan, fii vegan. Este ușor, este mai bine pentru sănătatea ta și pentru planetă. Dar mai mult decât atât, este drept din punct de vedere moral.

Lumea este vegană! Dacă vrei să fie.

Gary L. Francione
©2010 Gary L. Francione