Dragi colegi:

Din păcate există persoane care se identifică precum iubitori de animale și care susțin că soluția pentru oprirea exploatării animalelor este violența.

Unii dintre ei s-au și angajat în acte de violență împotriva exploatatorilor instituționalizați. Alții incită la acte de violență încurajând “intimidarea” exploatatorilor de animale, amenințându-i pe aceștia cu acte de răzbunare.

Lăsând la o parte aspectul moral/spiritual al violenței, cei care promovează violența sunt foarte confuzi în privința principiilor economice de bază ale exploatării animalelor. Utilizatorii instituționalizați se angajează în exploatarea animalelor pentru că publicul o cere. Utilizatorilor instituționalizați, în majoritate, le este indiferent dacă vând carne sau banane. Își vor investi banii în domeniile care aduc cel mai mare profit.

Majoritatea oamenilor privesc folosirea animalelor ca pe ceva “normal”, în același fel în care a respira sau a bea apa sunt considerate “normale”. Ei cer produse de origine animală. Dacă distrugi astăzi zece abatoare, atâta vreme cât cererea rămâne, alte zece abatoare vor apărea sau zece existente își vor extinde producția (și o vor face probabil mai eficientă din punct de vedere economic). Dacă închizi o crescătorie care produce animale folosite pentru vivisecție, și publicul continuă să susțină vivisecția, ceea ce în mod evident face, atunci un alt producător va apărea. Deci din punct de vedere practic, violența este o strategie care nu poate funcționa.

Atâta vreme cât folosirea animalelor este privită ca ceva “normal” și nu ridică nicio problemă morală fundamentală, nimic nu se va schimba. Dar nu îi vom face pe oameni să se gândească la folosirea animalelor folosind intimidarea, frica sau actele de violență. Educația, dacă se vrea eficientă, nu poate fi niciodată violentă; nu poate căuta niciodată să intimideze sau să îi facă pe oameni temători. Trebuie să le deschidă inimile și mințile. Strategia non-violentă nu înseamnă pasivitate; ea înseamnă să lucrăm activ, constant și creator pentru a schimbă o paradigma fundamentală – noțiunea că animalele sunt obiecte, resurse, proprietate; că ele există în mod exclusiv pentru scopurile oamenilor.

Și este clar că eforturile noastre de a educa funcționează. Există deja un dialog care se formează legat de folosirea animalelor care trece dincolo de tratamentul “uman”. Există deja o întreagă serie de povești despre cum oamenii devin din ce în ce mai constieni de schizofrenia morală care caracterizează în prezent relațiile dintre oameni și animale.

Cei care promovează violența nu sunt doar confuzi în ceea ce privești principiile economice de bază, ci chiar obstrucționează orice progres pentru că oferă o țintă foarte ușoară care le da oamenilor încă o scuză pentru a ignora cauza exploatării animalelor. Din acest punct de vedere, cei care sunt pro-violență sunt asemenea celor care promovează sexismul.

Oare Martin Luther King ar fi militat pentru drepturile civile susținând că “Mai degrabă umblu dezbrăcat decât să iau loc în spatele autobuzului”?

Cu siguranță că nu.

Oare King sau Gandhi ne-ar fi încurajat să îi “intimidăm” pe ceilalți și să îi speriem cu acte de violență?

Cu siguranță că nu.

Uneori, când văd unele lucruri pe care le fac sau le spun cei care promovează violența (sau când văd un video cu o femeie care se dezbracă “€œpentru animale”), mă întreb ce s-ar putea face mai rău decât atât pentru ca publicul să nu ia în serios problema exploatării animalelor. Pe bună dreptate, se pare că acești oameni chiar încearcă să saboteze o schimbare semnificativă.

Pentru mai multe informații despre această problemă, ascultați Commentary despre acest subiect sau citiți A Comment on Violence, More on Violence and Animal Rights și On Violence and Vivisection, toate pe acest site.

Discut de asemenea problema violenței în cartea mea care urmează să apară, co-autor Dr. Robert Garner, The Animal Rights Debate: Abolition or Regulation? care va fi publicată de Columbia University Press în Mai 2010.

Lumea este vegană! Dacă vrei să fie.

Gary L. Francione
©2010 Gary L. Francione