Nu încetează să mă uimească cei care spun că nu ar trebui să promovăm veganismul ca pe un imperativ moral pentru că lor le-a luat mult timp să devină vegani.

Ce relevanță are cât de mult i-a luat cuiva până când și-a dat seama că a fi vegan este ceea ce este drept? Absolut niciuna.

Sincer, nu sunt deloc surprins că multora le-a luat mult timp să devină vegani, având în vedere că niciuna dintre marile organizații caritabile pentru animale nu prezintă veganismul ca fundație morală și că toate promovează reforma bunăstării animalelor și exploatarea “fericită” mai mult sau mai puțin. Întâlnesc în mod regulat persoane care au fost vegetariene de peste 20 de ani și care au devenit vegane dupa ce au aflat de abordarea aboliționistă. Deși aceste persoane au făcut voluntariat în cele mai multe cazuri la una sau mai multe organizații de caritate pentru animale, nimeni nu le-a cerut vreodată să devină vegani, cu atât mai puțin să le spună clar că veganismul este un imperativ moral – o fundație morală fără echivoc. Din contră, cele mai multe organizații continuă să promoveze vegetarianismul ca o alternativă la veganism. Aceasta nu este în concordanță cu prezentarea și promovarea veganismului ca un imperativ moral.

Dar ideea este că valabilitatea principiilor morale nu depinde de cât de mult i-a luat cuiva să le recunoască validitatea. Nu le-am pune la îndoială dacă ele s-ar referi la oameni. De exemplu, dacă i-a luat cuiva 10 ani să-și da seama că rasismul este greșit și să se oprească din a folosi epitete rasiste, însemnă asta că nu ar trebui să fim clari când spunem că rasismul este greșit? Bineînțeles că nu. Ar sugera careva să avem campanii de tipul “Fără glume rasiste vinerea” pentru a promova o abordare de genul “pașilor mărunți” pentru cei care se află pe “propriul drum” de renunțare la rasism? Bineînțeles că nu.

În mod similar, faptul că unora le-a luat 10 ani pentru a înțelege că statutul moral al animalelor înseamnă ca ei să devină vegani, nu înseamnă că ar trebui să promovăm “Lunea fără carne”, ouăle de la găini crescute “liber”, carnea de la porcii care nu au fost crescuți în cuști strâmte și toate celelalte absurdități pentru a face pe plac celor care sunt încă pe “propriul drum” de renunțare la specisism.

Trebuie să fim întotdeauna clari că nu putem justifica folosirea animalelor și că veganismul este un imperativ moral; o fundație morală. Dacă cineva vrea să aleagă ceva mai puțin decât veganismul, aceea ar trebui să fie alegerea persoanei respective și niciodată recomandarea noastră prin care ne dăm girul față de orice formă de exploatare a animalelor.

Și a fi clari cu privire la obligațiile morale nu înseamnă să judecăm oamenii. Am multe cunoștinte care nu sunt vegane. Nu îi judec, dar tot timpul le spun în mod clar că nu putem justifica folosirea animalelor din punct de vedere moral și că veganismul este o obligație morală de bază pentru noi toți.

*****

Dacă nu eşti vegan, fii vegan/ă. Veganismul înseamnă non-violenţă. Înainte de toate este non-violenţa faţă de alte fiinţe simţitoare. Dar este de asemenea şi non-violenţa faţă de Pământ şi faţă de tine însăți/însuți.

Lumea este vegană! Dacă vrei să fie.

Gary L. Francione
Board of Governors Distinguished Professor, Rutgers University
©2014 Gary L. Francione