Observăm printre iubitorii de animale tendinţa de a asocia statutul de persoană non-umană cu animalele care au capacităţi cognitive mai sofisticate – asta însemnând ca ale omului – cum ar fi cimpanzeii, delfinii și elefanţii. Aş sugera că acest lucru este cu totul arbitrar când vrem să determinăm cine poate fi tratat ca o resursă înlocuibilă. Capacităţile cognitive pot fi relevante pentru anumite scopuri, dar nu pentru acesta.

Să luăm în considerare un exemplu care se referă la oameni: Maria este un istoric genial, Joe are un handicap grav din punct de vedere mental. Este relevantă diferenţa de capacitate cognitivă? Da, în scopul determinării cine poate fi numit ca profesor de istorie, și nu cine poate fi folosit în mod forţat că donator de organe sau ca subiect în cadrul unui experiment biomedical în lipsa consimțământului personal. Nu ar trebui să folosim nici pe Maria şi nici pe Joe în acest scop.

Ceea ce este contează din punct de vedere moral este capacitatea de a simţi sau conștientizarea subiectivă. Și majoritatea animalelor pe care le exploatăm în fiecare zi – vaci, porci, găini și pești – sunt simţitoare. În cazul în care aceste animale au o valoare morală cât de mică, nu putem justifica tratarea lor ca resurse, si nu putem face asta niciodată în lipsa unei constrângeri sau necesități. Și deja recunoaștem acest lucru într-o anumită măsură. Spre exemplu cei mai mulți dintre noi au fost revoltați în legătură cu luptele de câini ale lui Michael Vick, deoarece credem că este greșit să provocăm animalelor suferințe inutile, și ceea ce a făcut Michael Vick a fost doar pentru plăcerea sa personală. Sub nicio formă nu am considera aceasta o “necesitate”.

Dar cei mai mulți dintre noi consumăm animale și produse de origine animală, ceea ce comportă cauzarea de suferințe îngrozitoare și moarte violentă chiar și în cele mai “umane” circumstanțe. Ce justificare avem pentru asta? Nu avem nevoie să mâncam alimente de origine animală pentru a fi sănătoși. Iar cresterea animalelor este un dezastru ecologic. Justificarea noastră cea mai bună: plăcerea gustului. Nimic mai mult. Dintr-un anumit punct de vedere foarte important, noi toți suntem Michael Vick.

Într-un eseu pe care l-am scris în 2005 pentru The New Scientist, am argumentat că ideea că acele animale care merită sa fie considerate persoane non-umane sunt acele animale “speciale” care sunt mai mult “ca noi” – cimpanzeii, delfinii, elefanții etc. – este, și nu în mod surprinzător, îmbrățișată de cei care pretind ca numai anumite animale, cele mai “evoluate”, contează din punct de vedere moral și că este încă acceptabil să continuăm să le mâncăm pe cele mai “puțin evoluate”. Acest mod de a gândi etica referitoare la animale este asemănător cu a spune că oamenii cu pielea mai deschisă la culoare contează mai mult decât cei cu pielea mai închisă. Ei sunt mai “ca noi”, unde “noi” se referă la norma rasistă că a fi alb este ceea ce este bine.

A spune că animalele care contează din punct de vedere moral sunt cele care sunt “ca noi” nu reprezintă altceva decât consolidarea specisismului și nu respingerea acestuia. Din punct de vedere moral, o găină cântărește la fel de mult ca un elefant.

Este timpul să regândim etica privitoare la animale într-un mod fundamental.

*****

Dacă nu ești vegan/ă, te rog fii vegan/ă. Veganismul înseamnă non-violență. Înainte de toate, înseamnă non-violența față de alte ființe simțitoare. Dar înseamnă de asemenea non-violența față de planetă și față de tine însăți/însuți.

Lumea este vegană! Dacă vrei să fie.

Gary L. Francione
Professor, Rutgers University

©2013 Gary L. Francione