Gary L. Francione și Robert Garner
Columbia University Press, 2010
Cumpărați această carte: DealOz Books | Columbia University Press
Gary L. Francione este profesor de drept și filozof de prima importanţă al teoriei drepturilor animalelor. Robert Garner este teoretician politic specializat în filozofia și politica protecției animalelor. Francione susține că nu avem nici o justificare morală pentru utilizarea animalelor non-umane și argumentează că deoarece animalele sunt proprietate – sau bunuri economice – legile sau practicile industriale care cer un tratament “uman” pentru animale vor eșua în general în a oferi un nivel semnificativ de protecție. Garner promovează un punct de vedere al drepturilor animalelor care se concentrează pe eliminarea suferinței acestora și adoptă o abordare protecționistă susținând că, deși etica bunăstarii animalelor este defectuoasă din punct de vedere filozofic, aceasta poate contribui în mod strategic la realizarea scopurilor drepturilor animalelor.
În timpul dezbaterii Francione și Garner analizează mișcarea pentru protecția animalelor în Statele Unite ale Americii, în Marea Britanie, Europa precum și în alte țări, discutând practicile organizațiilor cum ar fi PETA, care se alătură companiei McDonald’s și altor exploatatori pentru a “îmbunătăți” uciderea animalelor. De asemenea ei examinează legile și campaniile americane și europene atât din perspectiva drepturilor animalelor cât și din cea a bunăstării animalelor, identificând punctele slabe și punctele forte care vor da formă viitoarelor legi și acțiuni.
Ce spun alții:
Dezbaterea privind drepturile animalelor prezintă punctele de vedere a doi gânditori proeminenți angajați într-o dezbatere cheie despre statutul moral al animalelor, și anume: merită animalele să fie tratate bine în timp ce ne folosim de ele pentru a ne satisface nevoile și dorințele sau merită să nu fie folosite deloc? Acesta este subiectul unei dezbateri extrem de aprinse în studiile privitoare la animale și în cadrul societății în general, iar Gary L. Francione și Robert Garner îl dezbat ca nimeni alții.
Gary Steiner, Universitatea Bucknell
Gary L. Francione și Robert Garner se provoacă reciproc și îi provoacă de asemenea pe cititorii lor să își reevalueze relațiile cu animalele non-umane. Ar trebui să căutam doar măsuri care să amelioreze practicile din ferme, laboratoare, grădini zoologice și gospodării sau ar trebui să renunțăm la ele cu totul? Autorii dezbat problemele practice și teoretice într-un mod clar, sincer, manierat și cu pasiunea adecvată. Niciunul nu îl convinge pe celălalt, dar împreună să-i convingă pe mulți că este nevoie de o schimbare.
Stephen Clark, editor asociat, British Journal for the History of Philosophy
Pozițiile lui Gary L. Francione și Robert Garner corespund aproximativ cu etica dominantă care stă la baza campaniilor politice americane și, respectiv, a celor britanice/europene, ridicând problema nerezolvată încă de a ști care dintre acestea s-a dovedit mai eficientă. În cele din urmă, ei acoperă cu maiestrie lipsurile existente între diversele secțiuni ale eticii specisimului pe de o parte și legea si politica pe de alta.
Richard Ryder, autor al Speciesism and Painism: A Morality for the Twenty-first Century
Cumpărați această carte: DealOz Books | Columbia University Press